
Cum sa nu-ti mai iei tepe pe net
August 20, 2024
Cele mai populare țepe pe net
August 20, 2024Și pe mine. În ultimul hal chiar.
Din cauza reclamelor am renunțat să mă mai uit la TV cu ani în urmă. Dar care e faza cu reclamele pe internet? De ce sunt peste tot? Pai, e simplu. Bani. Companiile fac foarte mulți bani de pe urma reclamelor, nu cred că e și nici nu cred că a fost vreodată un secret.
În momentul de față, reclamele sunt o parte esențială a internetului, iar scopul e ca ele să ajungă la un public cât mai larg. Companiile câștigă bani din reclame prin două metode principale:
- Pay-per-click (PPC): companiile plătesc doar atunci când cineva face clic pe o reclamă a lor.
- Pay-per-impression (CPM): companiile plătesc pentru fiecare afișare a unei reclame a lor, indiferent dacă cineva face clic pe ea sau nu.
Cum sunt oamenii țintiți și primesc reclame personalizate?
Companiile folosesc o varietate de metode pentru a ținti persoanele cu reclame personalizate. Aceste metode includ:
- Datele demografice: companiile pot folosi informații despre vârstă, sex, locație și alte date demografice pentru a ținti reclamele.
- Istoricul de navigare: companiile pot folosi istoricul de navigare al unei persoane pentru a ținti reclamele cu produse sau servicii care sunt relevante pentru interesele acesteia.
- Cookie-urile: cookie-urile sunt fișiere mici care sunt stocate pe computerul unei persoane. Companiile pot folosi cookie-uri pentru a urmări activitatea unei persoane pe internet și pentru a ținti reclamele în funcție de această activitate.
Cele mai enervante lucruri la toate aceste reclame, și sunt sigură că nu sunt singura persoană care are această opinie, sunt:
- Faptul că sunt repetitive. Sunt sigură că suntem mulți cărora ni s-au sculptat în memorie diverse reclame de-a lungul timpului. Și reclame stupide cum era aia cu: “job-uri, job-uri, job-uri / mii de job-uri”. Merit să fiu eu plătită pentru cât a locuit și cât are să locuiască reclama asta în capul meu.
- Pot fi intrusive: Am tot uitat să plătesc YouTube Premium vreo două săptămâni luna asta, și atât am de spus: voiam să ascult și eu liniștită niște reclame pe YouTube și din când în când mai începea câte o melodie.
- Pot să fie false sau înșelătoare: cel mai bun și actual exemplu e tipul care săptămâna asta a făcut experimentul cu #BranzaRegelui. Las link: https://www.youtube.com/watch?v=p-VOQglo-4M
Dacă ești zgârcit, sau dacă “ai principii”, și nu vrei să plătești pentru servicii fără publicitate, am și câteva exemple de modalități prin care să mai diminuezi fluxul de reclame pe care îl primești:
- Poți să folosești un blocant de reclame: nasol că nu mai merge pe YouTube…
- Setările de confidențialitate: modifică setările de confidențialitate ale browserului pentru a limita cantitatea de date pe care le partajezi cu companiile. Găsești un clip pe YouTube care să te ajute cu asta…
- Servicii de streaming care nu au reclame: dacă te-ai plictisit să eviți reclamele și nu mai ai altă variantă, poți oricând să apelezi la servicii cu plată cum ar fi Netflix, Amazon Prime Video, YouTube Premium, etc.
În concluzie, nu prea ai ce să faci nici de data asta. Puține sunt lucrurile pe care cu adevărat le putem controla în viețile noastre. Ce pot să te sfătuiesc e ceea ce aplic eu deja: YouTube Premium costă 39 de lei pe lună și poți să ai 4 conturi pe el…. Asta vin 10 lei de persoană pe lună. Încetează să-ți mai faci nervi cu ceva ce nu poți să stăpânești.
Inceteaza sa iti mai faci nervi cu ceva ce nu poti sa stapanesti.
Citeste si: Cum era să îmi iau țeapă?